După ce valorile de temperatură s-au situat peste media normală a acestei perioade, frigul a revenit, urmând ca valorie termice să scadă atât la nivelul maximelor, cât și al minimelor, iar probabilitatea pentru apariția precipitațiilor și ninsorilor să fie mai accentuată.
După ce aproape întreaga lună ocombrie a prezentat valori termice anormale acestei perioade, vremea lunii noiembrie va fi răcoroasă, iar ploile vor fi mai dese, conform prognozei de specialitate, valabilă pentru intervalul 29 octombrie-11 noiembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Startul iernii se va face treptat începând cu 26 noiembrie. În nopțile senine de noiembrie vor pătrunde frigul, bruma și înghețul, iar masele de aer umed și cele de aer rece vor întâmpina perioada iernii, începutul lui decembrie. ANM anunță prognoza meteo pentru noiembrie cu temperaturi medii spre joase la final, care se vor situa între 6 garde Celsius și 8 garde Celsius.
Odată cu instalarea sezonului rece, este cert că avem nevoie de mai multă protecție împotriva răcelilor și gripei. Deși aceste afecțiuni nu pun în pericol viața adulților sănătoși, simptomele lor pot perturba activitatea zilnică, timpul petrecut cu familia, precum și performanța la locul de muncă.
Recomandarea noastră este să evaluezi cu atenție gravitatea simptomelor, pentru a ști când ești prea bolnav pentru a merge la serviciu. Este important să stai acasă în perioada în care ești cel mai contagios. În cazul răcelilor, ești contagios în toată perioada în care ai simptome și esti cel mai contagios imediat după ce ai fost infectat, adică înainte ca simptomele să se manifeste. În cazul gripei, ești deosebit de contagios din ziua în care încep simptomele până în a cincea zi în care acestea se manifestă.
De asemenea, îți recomandăm o alimentație bogată în fibre, consumul de fructe și legume, hidratarea și odihna corespunzătoare, pentru a combate perioada rece sau a preveni gripa și răceala. Însă, în cazul în care virusurile pun stăpânire pe organismul tău, nu uita de Bronhoklir, siropul cu o formulă naturală și emolientă, care aderă la mucoasa căilor respiratorii, protejând împotriva agresiunii factorilor iritanți. În plus, datorită formulei inovatoare, Bronhoklir poate fi administrat oricând și oriunde, pentru că este deja dozat.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.